Intru pe usa, gheisele deja ma asteptau pe pereti, le promisesem de cu o seara inainte ca ne vom reintalni, numai ca erau geloase! Culesem cu o ora inainte cea mai frumoasa captura a mea, o curva platita cu o stalinskaya, care acum ma astepta in parcare, ca ii era frica de gheise! Ma pregatesc, si dau sa intru in baie, baie care dupa gustul meu ar fi trebuit sa nu aiba si o oglinda, care sa-mi arate cat de jalnic am putut sa devin, veceul care ma ameninta tot timpul ca e loc si pentru mine in canalizare, macar asa sa-si gaseasca autorul marilor carti ale digerarii rahatului vietii de dimineata!
Canalizarea, ce vis frumos, nici macar Eminescu sau Negruzzi nu ar fi putut visa la un astfel de loc, loc in care mereu avansezi, niciodata nu stagnezi precum Bacovia intr-un mormant in care pana la urma tot ii vei digera toate ideile si va trebuii sa iti mananci propria regurgitatie poetica si artisitca. Stau si ma gandesc, oare acolo exista lumina de la capatul tunelului, acel tunel care duce la visele fiecaruia, vise de care ne debarasam zilnic fara macar sa ne pese sau fara macar sa constientizam, tunel al vietii si al mortii, acel autobuz scolar care te duce la nemurirea sufleteasca, nemurirea artistica, aratata si urmata prin niste stautui care vor pline de admiratia fiintelor care ating cerul, fiinte fara de ragaz ale naturii! Ma destept, ma uit in oglinda si incerc sa ma automotivez, desi orice farama de respect fata de lume a disparut. Traiesc intr-o lume in care fiecare suntem regii imparatiei personale, dar in acelasi timp si loc ne curatam singuri cacatul aruncat fara rost in loc sa murdarim hartiile cu dansul!
Stau si ma gandesc si deja am deviat textul si din pacate am ajuns sa ma tutui cu cititorul, cititor care se minuneaza de faptul vietii prin care pe langa cacat ne nastem, in cacat traim si tot in locul in care e dansul aruncat ajungem. Oare nu exista un simbol care sa ne indrume si pe noi macar un pic spre nemurirea artistica a marilor autori morti sub 30 de ierni, nemurire care nu-ti aduce probabil decat niste hartii manjite si folosite de noile generatii ca lucruri uimitoare si faurite de alte civilizatii si utile doar la avioane!
Ma scol de pe gresia, care seaman cu lemnul, din baie, si ma uit pe geam, frumoasa mea captura deja facuse alti cativa clienti, dar oare nu ar trebuii sa ma simt norocos eu? De ce? Ca ma uit pe geam cum ea isi intinde toata flegma demna de mila prin toata ciunga, cum maltrateaza ciunga respective si pachetul de tigari cum il intinde si il destined de atata stress din cauza unei lipse de cocaina proaspete?
Ies din camera si ma indrept spre ea, dar dorinta mea cea mai mare ar fi sa fiu copoi, sa ii pot flutura o legitimatie si sa-i zic “Papusa, astazi ai scapat, poate data viitoare nu!”, nu ar fi fost sadic de minunat sa o vezi cum se rideaza toata de suparare si uimire, de frustrarea data de meseria aleasa si de adrenalina faptului ca poate fi bagata in dubita si dusa la sectie? Nu, eu trebuie asta-seara sa ma duc cu dansa si sa-mi termin si ultima farama de respect, fumand-o si terminand-o in picioarele mintii! Asta este, poate data viitoare voi folosi morala “ Mai bine o luam pe alt drum si nu o vedeam!”!
Tin sa spun ca aceasta nu a fost decat o scremere mintala ca sa nu las blogul sa prinda plase de paianjeni si cu urmatoarea ocazie o sa vin cu texte mult mai bune ca acesta, care nu e tras cam tare de parul de la subrat!
Digerare usoara!
